Cum Funcționează Procesul de Import

O călătorie clară, pas cu pas — de la prima discuție până la livrarea mașinii. Fiecare etapă explicată simplu și transparent.

Importul din SUA este avantajos în special pentru mașini care valorează cel puțin 25.000 € pe piața europeană. În aceste cazuri, diferența finală poate ajunge la 35–40% față de prețurile din România. Importăm doar la comandă — nu avem mașini pe stoc.

1

Consultanță & Căutarea Mașinii

Durată: 1-2 zile

Totul începe cu o discuție sinceră. Ne spui ce îți dorești — tipul de mașină, marca, modelul, bugetul aproximativ și preferințele tale.

Împreună analizăm mașinile găsite de tine pe Copart și IAA: verificăm tipul de daună, kilometrii și riscurile ascunse. Pe baza experienței noastre îți spunem dacă merită sau nu să mergem mai departe cu oferta.

Decizia finală rămâne la tine — noi te ghidăm, nu alegem în locul tău.

Ce primești în această etapă:

  • Consultanță gratuită și fără obligații
  • Recomandări bazate pe experiență reală
  • Estimare aproximativă a costurilor totale
Copart Winning Bid - Licitație câștigată
Contract de intermediere MC SUA
2

Stabilirea Bugetului & Contractul de Intermediere

Durată: 1 zi

Dacă mașina merită licitată, stabilim împreună suma maximă până la care licităm și se emite factura de garanție licitație.

În această etapă achiți un avans de 10% din suma maximă de licitație. Acest avans este o garanție de licitație, folosită pentru taxele site-urilor și ca siguranță că vei achita integral prețul mașinii dacă licitația este câștigată. Garanția este facturată și returnată ulterior, după câștigarea mașinii și după ce sunt achitate taxele vamale (devamarea) în România, așa cum este prevăzut în contract.

Ce primești în această etapă:

  • Factură de garanție licitație
  • Stabilirea sumei maxime de licitație
  • Garanție de 10% facturată și returnabilă
3

Licitația, Câștigarea Mașinii & Returnarea Garanției

Durată: 1-3 zile

Participăm la licitație în numele tău, până la suma maximă agreată.

Dacă licitația este câștigată și aprobată, se semnează contractul de intermediere auto și emite factura de achiziție a auto direct pe numele proprietarului, emisa de firma noastră din SUA.

După ce autoturismul licitat este achitat integral, documentația de export este achitată integral, costul transportului din SUA în Germania este achitat integral și, după caz, este achitat costul înlocuirii certificatului title, garanția de 10% îți este returnată, conform contractului.

Ce primești în această etapă:

  • Confirmarea oficială că mașina a fost câștigată și garanția de 10% returnată
  • Factură emisă în SUA pe numele tău
  • Pași clari pentru plata internațională
  • Contractul de intermediere auto
Contract semnat - Licitație câștigată
Încărcare mașină pe trailer - Transport intern SUA
4

Preluarea Mașinii în SUA & Transportul Intern

Durată: 5-10 zile

După confirmarea plății, mașina este preluată din depozitul licitației de către colaboratorul nostru rutier din SUA care livrează auto la portul de încărcare.

Se fac fotografii la ridicare și la încărcare, astfel încât să vezi starea mașinii imediat după licitație.

Ce primești în această etapă:

  • Organizarea preluării din licitație
  • Transport intern până port în SUA
  • Fotografii detaliate la ridicare și încărcare
5

Încărcarea în Portul SUA & Transportul Maritim către Europa

Durată: 5-6 săptămâni

Mașina ajunge în portul de export din SUA, unde este pregătită de plecare și încărcată în container sau pe navă.

Se emit documentele de shipping, iar tu primești detaliile de tracking însoțite de data estimată de plecare și de sosire în Europa.

Ce primești în această etapă:

  • Manipulare și pregătire de export în portul SUA
  • Documente de transport maritim
  • Estimare de timp pentru traversarea oceanului
Container port SUA - Transport maritim
Debarcare port Bremerhaven Germania
6

Sosirea în Portul Bremerhaven (Germania), Tranzit & Depozitare

Durată: 3-7 zile

În această etapă nava ajunge în portul Bremerhaven din Germania, în această etapă se achită taxele de handling, taxele vamale și, după caz, TVA.

Ce primești în această etapă:

  • Descărcarea mașinii în Bremerhaven
  • Fotografii realizate de brokerul vamal din Germania
  • Plata manipulării, parcării și a garanției aferente
  • Întocmirea documentelor de tranzit către România
7

Transport Rutier Germania → România

Durată: 1-2 săptămâni

După finalizarea formalităților din Bremerhaven, un transportator rutier din Germania preia mașina pe platformă și o aduce în România. Costul mediu pentru acest transport este de aproximativ 850 € per mașină (valoare orientativă, în funcție de rută și perioadă).

Transportatorul face poze la încărcare, astfel încât să vezi mașina înainte să plece spre țară.

Ce primești în această etapă:

  • Organizarea transportului pe platformă din Germania în România
  • Fotografii la încărcare în Germania
Transport rutier Germania - România
Service auto - Reparații și livrare finală
8

Livrare Finală & (Opțional) Reparație

Durată: variabilă

Mașina poate fi livrată direct la adresa ta sau în unul dintre service-urile noastre partenere din București, pentru reparație.

Dacă alegi varianta de reparație prin noi, coordonăm lucrările fără comision suplimentar, cu condiția să avem acordul tău să filmăm procesul și să îl prezentăm pe YouTube, pentru transparență totală.

Ce primești în această etapă:

  • Livrare la adresa dorită sau la service partener
  • Suport pentru reparații în service autorizat
  • Coordonare și supervizare fără comision suplimentar
  • Predarea tuturor documentelor necesare înmatriculării

Procesul e clar. Suntem cu tine la fiecare pas.

Începe acum și descoperă cât de simplu poate fi să aduci mașina visurilor tale din America.

Începe Procesul